Mecatronica

Realizari ale studentilor


Olimpiada Nationala de Mecatronica 2019
Cluj-Napoca, 21-24 Mai 2019 – http://zem.utcluj.ro

Pentru mai multe informatii despre eveniment vizitati pagina Zilele Educatiei Mecatronice – 2019



 

Documentare program de studiiMECATRONICĂ

1. Denumirea programului de studii conform cu nomenclatorul aprobat prin HG: Mecatronică
2. Denumirea programului de studii în Limba Engleză: Mechatronics
3. Instituția care a realizat autorizarea: ARACIS
4. Perioada ultimei evaluări: 2017-2022
5. Calificativul obținut: Încredere
6. Denumirea facultății organizatoare: Facultatea de Autovehicule Rutiere, Mecatronică și Mecanică
7. Persoana de contact: Conf.dr.ing. Olimpiu Hancuolimpiu.hancu@mdm.utcluj.ro
8. Echipa care a întocmit raportul de evaluare internă/raportul de autoevaluare: Colectivul Departamentului de Mecatronică și Dinamica Mașinilor
9. Domeniul de studii universitare: Mecatronică și Robotică
10. Durata: 4 ani (8 semestre)
11. Numar de credite: 240 credite ECTS

Descrierea programului:
Principalul obiectiv al programului de studii MECATRONICA este pregatirea interdisciplinara a viitorilor ingineri in domeniul mecatronicii. Mecatronica este un domeniu transdisciplinar al ingineriei care se bazeaza pe disciplinele clasice: ingineria mecanica, ingineria electrica si stiinta calculatoarelor. Exemplele de produse mecatronice includ masinile-unelte cu comanda numerica, tehnica de calcul, tehnica de telecomunicatii, aparatura de cercetare, robotii, automobilul modern, aparatura biomedicala, aparatura electrocasnica etc. Mecatronica este tehnologia mecanica ceruta de societatea informationala. Mecatronica se diferentiaza net de tehnologia traditionala. In tehnologia traditionala, elementele de baza sunt materialul si energia. In mecatronica, acestor doua elemente li se adauga informatia. Sistemele mecatronice sunt caracterizate de faptul ca stocheaza, proceseaza si analizeaza semnalele obtinute si executa sarcini adecvate. Scopul este de a extinde si de a completa sistemele mecanice cu senzori si microprocesoare pentru a crea produse fiabile si inteligente. Metodele de a integra aceste componente reies din teoria sistemelor, control si tehnologia informatiilor. Disciplinele studiate in program (vezi si Planurile de Invatamant), sunt similare celor studiate in cadrul programelor similare din strainatate.

Competentele dobandite vizeaza:
– aplicarea cunostintelor fundamentale de cultura tehnica generala si de specialitate pentru rezolvarea problemelor tehnice specifice domeniului mecatronica si robotica prin utilizarea principiilor moderne de conceptie si exploatare a componentelor mecanice, pneumatice, hidraulice, optice, electrice, software, ansamblurilor partial tipizate, senzorilor etc.;
– proiectarea si realizarea subsistemelor si componentelor mecanice, electronice, optice, alegere si adaptare senzori si elemente de actionare, analiza, modelarea, identificarea si sinteza subsistemelor de control, achizitia, prelucrarea si interpretarea datelor obtinute, evaluarea performantelor, proiectarea experimentelor si optimizarea performantelor ansamblului;
– asumarea rolului in echipa, a lucrului in echipa, planificare si organizare, analiza si rezolvare de probleme, abilitati de comunicare profesionala atat pe orizontala cat si pe verticala etc.
– identificarea nevoii de formare continua prin utilizarea eficienta a surselor informationale, resurselor de comunicare si formare profesionala asistata;
– modelarea, simularea, proiectarea conceptuala si programarea sistemelor mecatronice, integrarea modelelor prin configurarea relatiilor dintre acestea in scopul obtinerii modelului integrat/global al unui sistem mecatronic, dezvoltarea aplicatiilor cu microcontrolere, proiectarea unui sistem de culegere a datelor, utilizarea senzorilor, dezvoltarea aplicatiilor cu automate programabile (PLC-uri).

Vor fi dezvoltate abilitati in: calculul, analiza si prelucrarea datelor, utilizarea si exploatarea programelor software, proiectarea si simularea sistemelor mecatronice, dezvoltarea de produse mecatronice, abilitati privind dezvoltarea si/sau conducerea unei firme in domeniul mecatronicii, abilitati de comunicare, inter-relationare, cooperare, colaborare.

Burse: Se ofera burse de studiu precum si burse sociale.

Finalizarea studiilor: Studiile universitare de licenta se incheie cu sustinerea unei lucrari de licenta. Aceasta trebuie sa includa contributii originale ale autorului de minim 30% din volumul lucrarii, obtinute in perioada studiilor universitare de licenta.

Perspective dupa finalizarea studiilor: O parte din cercetarile cuprinse in temele de licenta vor putea fi continuate in cicluri superiore de studii, cel de masterat si apoi doctorat. In cadrul departamentului MDM isi desfasoara activitatea 6 conducatori de doctorat. Absolventii acestui program de studii au numeroase posibilitati de angajare in departamentele de profil ale companiilor nationale si multinationale, in firmele mici si mijlocii sau pot sa isi dezvolte propriile firme de proiectare, productie sau consultanta in domeniul mecatronicii.